01.06.2016



Ioana Duda, o flacara, un om care arde mocnit sau cu flacara iute, asa cum simte, asa cum traieste, asa cum arata. Te priveste-n ochi si se prezinta simplu: Ioana.
E un om care traieste fiecare clipa la maxim, fara regrete, fara judecati sau prejudecati.
Doar traieste.

E un om cu adevarat viu, nu un mort viu. Stie asta si nu sfieste sa o spuna.
Cati oameni traiesc viata si se bucura de ea asa cum este?
Ioana Duda e o visatoare cu ochii larg deschisi. Viseaza si traieste la fel de simplu, cu aceeasi bucurie de copil mare sau de adult mic.
Traieste....
Si scrie despre asta. Bine.















1. Cine esti tu, omul? De unde vii si catre ce/cine te indrepti?

Mi se pare cea mai grea întrebare în perioada asta a vieții mele. Tocmai trec printr-o criză,

o fi existențială, habar nu am, dar nu mai știu cine sunt. Aparent ai spune că sunt Ioana

Duda, o femeie de 33 de ani care scrie, lucrează într-o multinațională, face rapoarte, are o

singură cea mai bună prietenă, e fiică și soră. În esență, nu mai știu cine sunt. Pentru că nu

mai găsesc rost în nimic. Caut sensuri. Răspunsuri. Ca să pot merge mai departe. Încerc să

îmi amintesc ce visam în urmă cu ceva timp, de exemplu să am o casă pe malul mării, cu

verandă și grădină plină de hortensii și un singur măslin la rădăcina căruia să mă așez de

fiecare dată când îmi e greu, de acolo să ascult marea, să îmi mângâi câinii de vânătoare și

să îmi amintesc că mâine e o altă zi și totul se poate schimba. Acum îmi vine mai greu să

visez asta. Dar lupt să o fac. Pentru că sunt sigură că, în momentul în care voi înceta să

mai visez, voi fi și eu un mort viu. Și deja sunt destui în lumea asta. Nu vreau să înmulțesc

rândurile. Acum, răspunzând, cred că sunt un om care luptă cu demonii lui și încearcă să îi

învingă, folosindu-se de tot ce e mai bun în el.

Vin din mama. Nu pot să vin de altundeva. Pentru că ea e esența mea. Și mă îndrept spre

moarte. Și sper ca după ce mor să mă îndrept spre altceva. Spre o altă viață. Nu îmi

imaginez niciun fel de existență fără viață. Și nici nu pot să mă gândesc că se încheie.

Iubesc viața. În orice formă a ei. Iubesc animalele, plantele, insectele. Oamenii, tot mai

puțin și selectiv. Dar formele de viață nealterate le iubesc visceral.
























2. Cand si cum/ce anume a declansat scanteia creatoare-n tine, cum ai devenit scriitor?

Ai stiut dintotdeauna? Ce pasiuni te-au condus aici?

Eu nu sunt un scriitor. Sunt un om care a început să se scrie pentru că altfel m-aș fi sufocat.

Nu mi-aș fi găsit locul și rostul în lumea asta. Totul s-a declanșat dintr-o nevroză. Așa cum se

întâmplă cu toate schimbările mari, în viața oamenilor. E nevoie de un șoc, o criză, care să

determine schimbarea. A fost un impuls exterior, din partea psihoterapeutului meu. Mi-a spus:

”Scrie”. Și am început să scriu. Mai scrisesem înainte. Am fost jurnalist mulți ani. Dar nu mă

scrisesem niciodată. Și se pare că asta a fost calea mea. Mă întreabă mulți cum să scrie. Nu

există o rețetă. Fiecare are vocea lui pe care trebuie să o asculte. Pentru că aia e singura bună

și adevărată pentru el. Nu am bănuit niciodată că voi scoate o carte și apoi o voi scrie pe a

doua și poate chiar pe a treia. Dar e un flux care nu se mai oprește. Scrisul mă scrie. Se

folosește de mine, ca să iasă la suprafață. Nicio pasiune nu mă putea conduce aici, pentru că

scrisul în sine e pasiune, e o formă de viață, independentă de orice altceva. Chiar de mine. Și

cred că tot ce am trăit până acum, s-a întâmplat doar ca scrisul meu să se poată manifesta. Să

pot trăi și eu, cumva.

3. Ce carti ai scris? Cum s-a nascut ideea? Cat e, procentual, realitate si cat e fictiune?

Am publicat Instinct, până acum. Romanul e aproape gata. E un roman de ficțiune, cu note

autobiografice. Cred că nici nu se poate altfel. Adică eu nu pot altfel. Mi-a spus o prietenă,

la un moment dat: ”Tu ai nevoie să te scrii, acum”. Probabil etapa asta va trece. Sau nu.

Pentru că noi suntem infiniți. Putem trăi aceeași emoție în mii de feluri. Suntem în

permanentă schimbare.

Instinct s-a născut treptat. Text după text. Și la un moment dat m-am gândit să le adun și

să trimit la Herg Benet. Le-a plăcut, ceea ce pe mine m-a uimit, și au decis să o publice.

Cartea e 100% autobiografică. Ceea ce e minunat, pentru că mi-am dat seama că oamenii

mă iubesc pentru ceea ce sunt. Exact pentru ceea ce sunt. Și asta m-a surprins pentru că eu

mereu am considerat că nu merit prea mult și că nu pot fi iubită așa, plină de nevroze,

draci, zbateri, frustrări, complexe. Și uite că se poate.
























4. Mai ai ceva in lucru acum?

În vara asta voi termina romanul. După care îl voi revedea. Voi mai trece un pic peste el și

probabil voi scrie o continuare. Are nevoie de o continuare. Nu se poate termina așa

Adică ultimul capitol musai să se termine așa. Dar personajul principal feminin trebuie să

închidă un cerc. Altfel nu va avea liniște.

5. Ce ganduri de viitor ai?

Pe măsură ce trec anii, mă gândesc tot mai puțin la viitor. Iau fiecare zi așa cum vine.

Oricum nu pot schimba nimic. Și nici nu pot prevedea ce se va întâmpla. E inutil să mă

mai frământ pentru ceea ce ar putea să fie. Ceea ce știu sigur e că voi încheia deocamdată

lansările, la sfârșitul lui iunie, voi merge pentru prima oară în Vamă, cu Popescu și sunt

nespus de emoționată pentru întâlnirea asta, cu Vama. Mă simt exact ca o adolescentă la

prima întâlnire. Iar în august voi pleca în altă vacanță, în Grecia. În septembrie voi mai

merge în câteva orașe cu Instinct și apoi... habar nu am. Sunt într-o perioadă a vieții mele

în care mă obosește orice gând sau emoție mai puternică. Am impresia că îmi poate

exploda inima. Așa că nu gândesc prea mult. Bine, nu că înainte aș fi făcut-o  Acum, și

mai puțin. Însă simt. Aia e instinctiv. Nu mă pot opri. Și nu vreau să mă opresc. Prefer să

mor de inimă explodată, decât să simt puțin.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 
Toggle Footer