Alexandru Voicescu-un tip misto

 Alexandru Voicescu e un tip misto, chiar foarte misto. Arata bine(blond cu ochi albastri), e destept si manierat, sensibil si romantic si mai e si scriitor pe deasupra. Asta e bomboana pe coliva. Ce nu stiu si ma-ntreb, e daca fumeaza pipa... Hm, buna intrebare, existentiala chiar :P .

Ce nu-i chiar misto, e faptul ca e insurat, e luat, fetelor! Nevasta-sa-i o tipa si mai misto, tre" sa recunosc, asta-i viata. 

O sa vorbim si despre Cristina Nemerovschi, pen"ca tare mi-e draga si ea :) 

Acum, l-am interogat bine pe Alex, l-am inghesuit bine, dar a intrat in jocul meu si mi-a raspuns cu un umor delicios! Doar v-am spus ca e un tip misto!

Va las si pe voi sa cititi, va prezint un talentat scriitor roman, din noul val :)

1. Cine ești tu, omul, de unde vii, unde ești acum și unde mergi?

Sunt un bucureștean crescut într-un cartier comunist, Berceniul, pe care când eram mic îl credeam o unică mare fabrică, plină de praf și fierăraie ieșind de colo-colo, al cărui locuitori se închinau unui singur mare meșter: geamgiul. Se spărgeau așa de multe geamuri în Berceniul ăla înnoroit și niciodată verde, că, atunci când geamgiul nu era de găsit, toată lumea se panica și o dădea pe o țuică de prune, ca să dezbată fondul problemei: “ce ne facem?”. Nu știu ce se făceau în astfel de cazuri, dar știu că pe jos pe macadam erau mai multe cioburi de sticle de juma’, sparte la nervi sau la plictiseală, decât bucăți din ferestre. Copilăria mea a fost atât de traumatizată de aspectul ăsta al cioburilor și fragmentelor ascuțite din diverse aliaje, încât și acum mă tem să citesc Kant pe stradă ca nu cumva să mă tai în vreun rest de sticlă sau să îmi intre în ochi vreo sârmă ruginită. Așa că am preferat mai înaintat în junețe să citesc în spații special amenajate, îndeosebi biblioteci, pe care le-am simțit mai puțin periculoase față de mediul din afară, cel în care se bate mingea, se bate capul și se sparge cam orice speranță. Atent la integritatea propriului corp, am exagerat, cred, zic eu acum, după ani și ai de atunci, clar am exagerat cu protecția, altfel nu îmi explic de ce în clipa de față stau tolănit în depozitul editurii Herg Benet cu tone de cărți împrejur, ca o plasă de siguranță comodă față de exteriorul foarte puțin primitor. Cum copilăria e cea care ne dictează destinul, eu de aici nu vreau să plec! Să se aducă cât mai multe cărți, să vină livrări de noi și noi tone de cărți, asta e ce îmi doresc și pe mai departe. Filosoful din mine o cere și cine sunt eu să mă împotrivesc la ce sunt?

2. Cum te simți ca domnul Nemerovschi? E greu să fii soțul unei doamne atât de celebre și de apreciate? Cum e să fii soțul unei Nora Roberts a României?

Habar nu am cum arată la față Nora Roberts. E femeie, măcar? Nu știu să îți spun. Chiar nu știu, nu am verificat. Dacă e să mă iau după copertele prin care o identific eu vizual, în mintea mea, Nora Roberts nu e femeie, ci mai degrabă un hermafrodit, pentru că de fiecare dată apare pe cărțile ei câte un cuplu care se pupă sau e foarte, foarte aproape să se pupe și să facă... aia de oameni mari. Deci e și femeie, și bărbat, că nu cred să fi scris doamna asta/domnul ăsta romane cu lesbiene, că aș fi auzit așa ceva. Revenind la soția mea, singura similitudine între Cristina Nemerovschi și Nora Roberts cred că e faza asta cu pupatul. Noi doi ne pupăm mult, excesiv, ar zice unii, și ne iubim fără ascunzișuri. Sper ca undeva în viitorul apropiat să fim atât de vizibil îndrăgostiți unul de altul, pentru cine ne-ar cerceta comportamentul de cuplu mai atent, că vom ajunge model de copertă, lecție pentru orice grafician care are ca job description „copertă format A5 la un roman de dragoste”. Color.

3. Ești și tu scriitor. Din greșeală sau din vocație? Împins de la spate de nevastă sau așa ai simțit tu?

Nevasta nu prea a vrut să fiu și eu scriitor, că așa ar fi trebuit să mă ocup mai puțin de cărțile ei și să mă mai ocup și de cărțile mele. Parțial, temerea ei s-a împlinit. Acum am mai puțin timp liber pentru ce scrie ea. Chiar mi-a reproșat la ultima carte, pe care a publicat-o în vara asta cu pseudonimul Anna Vary, că îmi ia prea mult ca să o lecturez și să o paginez. Eram într-un fel de semivacanță, nu prea îmi mai ardea mie de paginări când afară erau 45 de grade la soare, dar am lăsat-o să creadă că am de lucru la romanul meu și îmi e greu să mă împart și colo, și colo, să aibă niscaiva răbdare, că finalizez și eu lectura și îi zic ce părere am. În fine, am mai lungit-o, am mai ieșit la o limonadă, că era foarte cald, ți-am zis, am mai plecat la o mare, două, a uitat, până la urmă. Per total, îmi place să fiu scriitor. E bine. Lumea te privește mai respectuos. Și am ceva nou cu care să negociez în sânul familiei. Deci caracterului meu i se potrivește ca o mănușă să fiu scriitor, mi se pare din ce în ce mai mult că ăsta este destinul meu.

4. Ce-ai publicat și ce ai în lucru...

Am publicat o singură carte, un roman, are titlul “Malad” și o copertă întunecată, cu o femeie privind melancolic într-o parte, dar cu buze senzuale, sexoase, bine rujate. Imaginea pe care ți-o lasă la prima mână e destul de creepy. Pe unii sunt sigur că îi sperie, își zic că o fi ea o carte de succes, promovată și recomandată, dar parcă prea întunecată, așa, de zici că e cu lucruri rele în ea. Mulți nu vor să fie supărați după ce termină de citit un roman, vor să rămână cu chestii plăcute, cu senzația că realitatea nu e ceva care să te sperie, că mai există speranțe. Cititorii roz, le zic eu pe nume. Ei sunt cei mai mulți, cantitativ. Dar mai sunt și ceilalți, cititorii inteligenți. În special lor le va fi adresată cea de a doua carte, pe care o scriu acum. Dacă în „Malad” e multă acțiune, sunt fragmente onirice, mistere de rezolvat, dame în pericol, deci tot tacâmul unei lecturi antrenante, următoarea are ca subiect un profesor ponosit, plecat la meditație pe fiordurile Norvegiei, avid să stea de unul singur. Acolo dă peste o pepinieră de fotomodele cărora li se fură sufletul, ca să dea bine pe catwalk. I se vor întâmpla și profesorului lucruri, asta e obligatoriu, că doar scriu cărți, nu tablele de pe muntele sfânt. Rămâne de văzut. Și de citit, mai ales.

5. Ce simți când nevasta cea frumoasă și deșteaptă e asaltată de fani care-i cer autografe, îi oferă flori și complimente? Iei halebarda cu tine și pușcoacele sau te distrezi și-i mulțumesti lui Dumnezeu că ai scăpat de cumpărat flori pe 3 cincinale?

În general, eu cumpăr flori la ghivece, e mai simplu și mai rezistent. După 15 ani de căsătorie, apreciezi mai mult o plantă pe care soția trebuie să o ude la fiecare două-trei zile și asta ție îți lasă mai mult timp pentru tine. În rest, sunt foarte mândru de Cristina, mă bucur la fiecare carte pe care o termină de scris, ca la un nou copil. Și scrie, nu glumă, cam 3 cărți pe an! Deci famila noastră se înmulțește foarte repede și sănătos. Și avem și multe ghivece în casă, dau un aer bun.

6. “Malad” este, în fond, un roman de dragoste. Este și autobiografie în carte?

Nu chiar autobiografie, că ar fi ieșit un roman foarte uncool, despre Berceni, cum ți-am povestit la început. Dar e cu siguranță o carte venită din mine, pentru că, recitind-o a doua zi după ce a sosit de la tipografie, m-am minunat cât de multe lucuri interesante sunt în ea, de parcă cel care a scris-o a făcut-o cu mine în minte, ca cititor unic sau măcar preferențial. În „Malad” sunt cam toate influențele mele literare, cinematografice și culturale în general, de la David Lynch și Cristopher Nolan la Mircea Eliade, H. Murakami și C.G. Jung, de la muzica doom metal la jazz și antropologie, de la pasiunea pentru arhitectură la grafica vectorială. N-am vrut să epatez excesiv cu referințe și intertextualism, așa că am lasat să se vadă ușor că e o carte despre iubire. Morala se rezumă simplu: fără să te cunoști pe tine de-a întregul nu ai cum să iubește complet pe altcineva. Pornește într-o căutare a propriei identități, cu bune și cu rele, și vei ajunge să fii capabil spre finalul drumului de iubirea adevărată. Și de multe alte lucruri minunate, nebănuite.

7. Romanul tău de debut a avut parte de un număr impresionant de recenzii. Ce le-a plăcut cel mai mult cititorilor la cartea ta?

Nu știu ce le-a plăcut cel mai mult pentru că încă sunt în faza în care sper să le placă! Bine, dacă e să mă iau după rating-ul pe Goodreads și după feedback-ul din recenzii și cele spuse personal, la 94% dintre cititori le-a plăcut “Malad”. E un procent uriaș, care o să scadă el cu cât ajunge la mai multă lume, că doar așa se întâmplă, dar pe mine asta nu mă oprește să mă trezesc dimineața cu un rânjet larg pe față. Pentru un scriitor e important ce zic cei care cumpără cartea, uneori chiar poate să te afecteze, să suferi la un reproș (în România reproșurile sunt cel mai des formulate sub formă de jigniri, deci nu s-au schimbat prea multe) sau să radiezi de fericire la o vorbă încurajatoare. Sintetizând, cititorii au fost plăcut impresionați de carte, mai ales de tenta funky, cosmopolitismul și abordarea nonconformistă a subiectului. „Malad” nu e o carte grea, dar nici ușurică, depinde de dispoziția fiecăruia din ziua în care se apucă de ea. De scris e scrisă cursiv, cu un stil captivant, nu are foarte mult sex, mai deloc, dar e despre iubire, poți să faci notițe, să share-uiești fragmente pe Facebook și să ai like-uri la postarea respectivă... Ce ar fi de reproșat? Mai nimic. Puneți mâna și citiți-o! :))

Mulțumesc, Alexandru Voicescu, pentru răspunsuri.

Îți mulțumesc și eu și mulțumesc și cititorilor care au avut răbdare să ajungă până la paragraful de final. Le recomand să deschidă acum o carte, oricare, dacă le-am făcut poftă. Eu asta o să fac, imediat.