26.05.2016


Cine e Cristina Nemerovschi, e inger sau demon? Inger negru, decazut, sau un demon ghidus, care abia asteapta sa te-mpunga-n coaste cu o sulita si apoi sa rada-n hohote?
Aceasta-i intrebarea :)

Sa va spun eu? E o dracoaica in adevaratul sens al cuvantului, genul acela de muiere afurisita care nu vrea sa stea dreacu la cratita, sa se ocupe de trebile cinstite: curatenie, spalat, gatit, piata, plozi, gadilat barbat la toate cele... Asta are ganduri de-alea marete, gen emancipare, inteligenta, chestii moderne. Si scrie carti, bai frate, da" ce le scrie! Le scoate pe banda rulanta de parca le trage la xerox. 
Pai, s-avem pardon, da" prea le face-n ciuda oamenilor seriosi, nu? 

O IUBESC :D
I-am pus niste intrebari tampite, la care mi-a dat raspunsuri destepte. Am ras bine, dar va las si pe voi sa cititi, sa radeti sau sa aruncati cu pietre, alegerea va apartine :P 

1. Cine esti tu, oama Cristina Nemerovschi.
Sunt o ființă excesiv de sociabilă, prietenoasă și empatică – însușiri care m-au ajutat destul de mult atunci când m-am apucat de scris și m-am văzut în situația de a crea personajecunoscusem de-a lungul timpului suficiente tipologii de oameni încât eroii din cărți să-mi iasă vii și memorabili, fără să-mi chinui prea tare imaginația. Oricum, în astfel de cazuri, nici nu e recomandat să te bazezi exclusiv pe fantezie, oricât de bogată ar fi ea, îți trebuie și ceva experiență de viață. De asemenea, îmi păstrez simțul umorului, indiferent de situație, iar asta mă ajută în tot ce fac.
Mai sunt o soție foarte fericită, o pasionată de gătit, de plimbări și călătorii, citesc mult și variat, ascult muzică aproape nonstop, uneori și când dorm. Îmi place să râd și să simt totul cât mai intens. Îmi place să fiu sinceră, țin mult la asta, n-am trăit niciodată ascunsă sub diferite măști care să dea bine în societate.



2.. Cu ce te ocupi: dai cu matura sub pres, stergi prafu" sau calaresti matura la 12 noaptea?

Să știi că fac toate astea, ba chiar și multe altele! Oricum, umblă vorba despre mine că am o colecție de virgine ascunse în beciul editurii, cărora le beau sângele! Nu pot să neg, poate că e un zvon adevărat. În rest, da, folosesc mătura în scopuri diverse, cred că e mai utilă pentru un zbor sub clar de lună, decât pentru curățenie – pentru asta folosesc aspiratorul.













3.  Ce carti ai scris?
Am scris 13 cărți – mă bate gândul să mă opresc o vreme aici, este un număr frumos! Am debutat cu Sânge satanic, o poveste întunecată despre alter ego-ul meu masculin, filosof și rocker. Romanul a avut mare succes, în  continuare se vinde excelent, așa că l-am transformat în trilogie: a fost continuat cu Ani cu alcool și sex și Rezervația unicornilor. Am mai publicat Pervertirea, un roman despre condiția artistului și drumul pe care trebuie să-l parcurgă până la inspirație și înapoi, nymphette_dark99 și Vicky, nu Victoria, povestea unei Lolite rebele de 13 ani, mai inteligentă decât majoritatea adulților din România, Cum a ars-o Anghelescu o lună ca scriitor de succes – un roman pamflet, povestea unui scriitor ratat. Au mai fost Păpușile, cu iubirea dintre două fete, Luna și Dora, o călătorie interioară despre dragoste și moarte, Ultima vrăjitoare din Transilvania, publicată cu pseudonimul Anna Vary, și acum Rockstar, care stă să iasă de la tipar.











4.   De ce ar trebui sa citeasca lumea cartile tale si de ce nu-s maculatura? Pentru cine-s maculatura sau curpapir?

Cred că ar merita să le citească măcar pentru curiozitatea de a afla de ce mii de oameni spun că romanele astea le-au schimbat în bine viața. Primesc zilnic mesaje de la oameni care îmi spun că scrisul meu i-a salvat, că în sfârșit le-a arătat care sunt lucrurile cu adevărat importante și au înțeles că trăiau plini de prejudecăți o viață care nu era a lor.
 Cărțile mele devin automat “maculatură” pentru autorii netalentați care sunt refuzați de Editura Herg Benet, după ce înainte fuseseră, evident, “geniale, preaminunate” etc. Încă nu m-am dumirit cum se transformă peste noapte o carte de la genială la maculatură, cine o rescrie în timp ce toată lumea doarme, dacă e un virus, e ceva în apă sau o conspirație a extratereștrilor.

5.     Ce faci la Bookfest: vinzi bilete, faci zgomot, sau sperii oamenii seriosi si "teligenti?

De obicei fac de toate, anul trecut am dat autografe și în budă JMă mai și costumez, într-un an m-am îmbrăcat ca o vrăjitoare, în alt an mi-au oprit organizatorii lectura, pentru memorabila frază eretică din romanul Pervertirea “Maria Magdalena se cacă..., unde personajul Maria Magdalena era o căpriță, un animal de companie... În general nu ai timp să te plictisești!

6.  Cand e Bookfestu’ ala si cu ce se mananca? Cu paine sau cu mamaliga?

E ca o porție de hamsii prăjite, se poate mânca și cu pâine, și cu mămăligă. Important e să se ia cu o carte alături, fie ea și numai ca suport pentru mici, cum am văzut la cineva în anii trecuți!
Bookfest, acum serios, este unul dintre cele două mari târguri de carte, alături de Gaudeamus. Este organizat la Roxempo și ediția de anul acesta se va desfășura între 1 și 5 iunie. Eu voi lansa acolo cel mai recent roman, Rockstar, pe 4 iunie, de la ora 14.00, la standul editurii Herg Benet."

7.   Procentual, cat e adevar-trairile tale si cat e fictiune in ceea ce scrii?
Întotdeauna prefer să scriu despre ce am trăit și am simțit eu, pentru că privesc scrisul ca pe o exorcizare; mă ajută să trec peste lucrurile trăite, să le consemnez și să le las în urmă, și să fiu deschisă mereu către altele noi. Scriu și ca să țin minte cum am fost în fiecare perioadă din viața mea. Desigur, mai intervine pe ici, pe colo și ficțiunea, până la urmă povestea contează mult, ea trebuie să fie atractivă pentru cititor, dar baza de la care pornește fiecare carte a mea este ceva ce am trăit și simțit eu.












0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 
Toggle Footer