E august si acum multi romani au vacanta, pe care o petrec acasa, in Romania. Majoritatea romanilor din diaspora au vacante in august si in decembrie si atunci, fiecare abia asteapta sa mearga acasa, la familie.
Am trecut prin asta multi ani.
Abia asteptam sa vina sotul, numaram lunile, saptamanile si zilele pana cand ne vedeam. Apoi pleca iar si ne lasa plangand si cu sufletele sfasiate. Plangeam si noi(eu, copii, mama, socrii), plangea si sotul. Asa au trecut anii, pana cand am lasat Romania si m-am mutat si eu aici, impreuna cu sotul si baiatul.
Nu de bine am plecat, ci am plecat pentru ca nu gaseam nimic de munca nici eu si nici baiatul. Galatiul, orasul din care suntem noi, e un oras in agonie, unde gruparile mafioto-politice fura pe fata. Ce naiba sa mai facem acolo?
Da, suntem diasporezi, expatriati, sobolani care-am parasit corabia, spuneti-ne cum vreti!
De cativa ani romanii sunt manipulati in mod grosolan, pe fata si majoritatea nu-si dau seama. Ba chiar sar in sus extrem de urat. Am scris despre asta AICI.
Romanii din diaspora sunt de 2 feluri:
-oamenii cinstiti, care muncesc si-si vad de treburile lor
-nemernicii, infractorii, dobitocii care s-au ajuns si au uitat de unde au plecat
Haideti sa dicutam pe rand despre aceste 2 categorii de romani, pentru ca sunt bagati in aceeasi oala si se da cu parul in cap in mod egal tuturor.
1. Romanii cinstiti
Acestia sunt cei mai multi, cei care nu se vad, pentru ca au bun simt. Muncesc si traiesc in tacere, nu se fac remarcati prin nimic. De fapt, ce mare filozofie este sa fii onest si sa-ti vezi de viata ta si de familia ta? Acesti oameni vin acasa in vacante, la familii, isi construiesc case in Romania, platesc impozite la stat, au copii la scoala in Romania, au familie, soti sau sotii, parinti. Ii ajuta pe toti cu bani. Acesti bani, adusi de oamenii care muncesc in diaspora ajuta si familiile din tara dar si statul roman. Pentru ca oamenii acestia trimit in Romania anual milioane de euro. Sa nu ne ascundem dupa deget, dar cel mai bun produs pentru export al Romaniei, sunt romanii!
2. Dobitocii si infractorii
Sunt putini dar vizibili, pentru ca ei fac Romania de ras peste tot in lume. Injura, vorbesc zgomotos, reneaga Romania si tot ce e roman, asculta muzica la maxim, au masini de fite sau vor sa-si ia una, arunca banii in stanga si-n dreapta. Ii auzi vorbind un amestec de romana si italiana, spaniola, germana. engleza...limba tarii in care isi depun icrele. Nu vorbesc corect nici una dintre limbi, dar se dau mareti, ca sa moara prostu" de roman ramas acasa. Da, ii vedem si noi, cei din diaspora, peste tot. Pentru ca uscaturi sunt in orice padure. Primesc pe pagina de FB si pe bloguri comentarii in rotaliana, agramate si pline de prostie si grandomanie. Le dau peste nas, ca mi-e greata!
Gunoaiele astea nu reprezita romanii din diaspora, ci sunt scursurile. Dar sunt mai vizibili pentru ca ies ca paduchele in frunte.
Se mai spune ca romanii vin acasa ca sa profite de serviciile spitalelor din Romania, ca ar trebui sa plateasca pentru anii in care au facut scoala in Romania gratuit si multe altele.
Sa le luam pe rand, pe puncte si ordonat:
1.
Da, cand vin acasa, unii romani merg la medic, in special la stomatolog, dar si la diversi specialisti. Nu, nu la stat asa cum afirma diverse voci cretine. Ce sa faci la stat? Sa stai ore-n sir la coada si sa fii tratat cu sictir? Nu, fratilor. Mergem la cabinetele private, unde platim vizitele, platim medicamentele date. Nu ni se da nimic moaca in Romania. Ganditi-va voi, cei de-acasa, chiar mergeti la dentist la stat si la specialisti la stat? Si cate medicamente gratuite sau compensate primiti? Nu cumva si voi platiti totul? Sa va spun cati bani am trimis acasa mamei, care dupa ce a muncit peste 30 de ani avea o pensie de nimic? Daca nu am trimite bani parintilor, s-ar descurca foarte greu!
2.
Da, avem copii in Romania, care fac scoala in Romania. Dar platim pentru asta. Platim impozite pe locuinte si masini, platim cheltuieli la case (lumina, gaze, apa), platim cheltuielile copiiilor, taxele scolare. La fel ca orice alt roman.
3. Am trait peste 40 de ani in Romania. De ce sa platesc scolarizarea facuta in Romania? Am platit multi ani impozit pe salariu, am dat enorm de multi bani la stat. Unde s-au dus acei bani? Voi apuca eu pensie de la statul roman? Banii pe care i-am dat eu statului au ajuns la pensionarii din acel moment, la sanatate, la stat, au primit somaj alti oameni (eu n-am fost somera decat 1 singura data si nu 6 luni ci mai putin). Cati asistati sociali sunt in Romania? Mai mult de 50 % nu merita ajutor social, sunt putori carora nu le place munca. Multi oameni cu adevarat necajiti nu beneficiaza de ajutor social. Aici e alta discutie.
Concluzia
Romanii sunt romani peste tot, mai buni sau mai putin buni. Nu dati cu pietre, nu bagati toti oamenii in aceeasi oala, suntem diferiti si fiecare raspunde pentru propriile fapte, nu ale altora.
Nici romanii de acasa nu sunt toti harnici si cinstiti, nu-i asa? Dar de ce sa ne invrajbim unii cu ceilalti?
Nu vedeti ca e praf in ochii fraierilor, ca e ,,Dezbina si stapaneste"? Romanii se cearta si se jignesc intre ei de la nimicuri si se pierd din vedere lucrurile importante.
Mai romanilor, treziti-va dracului si priviti in jur: cand 2 se cearta al treilea castiga. In curand nu va mai ramane nimic din Romania. Doar certuri, figuri, prostie, orgoliu nejustificat.
ASTA VRETI? CONTINUATI.
Sau treziti-va macar in ceasul al 12-lea.
10.08.2016
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu